Nimic

Cred că trebuia să mă nasc în alt secol. Când femeile purtau rochii largi, corsete, umbreluţe, învăţau să picteze, să cânte, citeau toată ziua… cred că aşa mi-ar fi plăcut să fiu. Bărbaţii să fie cavaleri, să ne plimbăm pe alei, să-mi aiducă flori, să se dueleze pentru onoarea mea. He,he. Ce pretenţii. Poate m-aş fi săturat să trebuiască să fiu tot timpul feminină şi simandicoasă.

Sau să fi fost genul de femeie fatală. Să mă îmbrac în costume de bărbaţi, să fumez ţigară cu filtru din-ăla lung…să mă dau cu ruj extrem de roşu şi să citesc toată ziua, iar seara să ies în oraş, la teatru, la film. Să seduc bărbaţii, apoi să-i părăsesc…ca într-un final să mă îndrăgostesc de unul singur, care nu-şi doreşte să mă schimbe, ci care mă vrea aşa cum sunt. Feminină şi masculină în acelşi timp. Privită cu ochii sceptici de societate. Ce dacă!

Sau să trăiesc în zilele noastre…dar să am alt mod de viaţă. De fapt, asta depinde de mine, cred. Dar nu acum. Mai târziu. Acum încă depind de părinţi. Să am un motor. Sau o rulotă. Să am bani…nu ştiu de unde, dar să-i am , ca să-mi pot permite să mă plimb aşa peste tot .Focuri de tabără, distracţii… Să am prieteni numai rockeri nebuni, care stau tot timpul “călare pe motoare”.

Să am un studio foto…ah…

Dar până una alta, sunt fericită. Iubesc. Viaţa, oamenii din viaţa mea… şi…viitorul …să vină!