Trebuie să mă laud. Cum spunea o profesoară zilele trecute: “N-aţi învăţat nimic în weekend,nu? V-aţi sunat rudele şi prietenii şi v-aţi lăudat că sunteţi studenţi la medicină, aveţi cadavru în sala de anatomie şi aţi văzut oase de oameni!” Heh, nici chiar aşa. Dar pe blog pot să mă laud,nu?

A fost o vreme în care eu eram totul. Orice ispită se ofilea pe lângă cea ce reprezenta totul. Pentru tine.

Rotting inside…and outside. Save me!

Who should save me but myself?

Gânduri.

M-am plâns vreodată de vreo durere fizică?

Ei bine,acum o să mă plâng, că nu ştiu sigur ce e. Şi mă sperie.

Şi mi-e dor de el. Şi de tine.

Heh…sinceră să fiu, m-am gândit mult la asta în ultima vreme. Şi nu ştiu. Şi nici nu mai vreau să ştiu.

Sunt tristă azi. Aşa am fost şi ieri.

De ce?

“Fiii Soarelui se-adună şi pornesc hora nebună…”

Să aberez-însemnând să nu spun nimic coerent,nu?

Well…everyday I wonder why.

I do not know what it is to be done…for me to calm down…

Nothing is new, nothing is exciting.

Not my dream. I do not like this.

Too proud to admit what it did to me.

Far away I want to go…

Novelty.

Maybe I don’t know to renew things and I’m the old, dusty one.

Let’s fly away, my dream, my love…and leave everything else behind.

Spring. That’s right…It’ll bring joy…

But a journey…oh, a journey…how I’d like to go…to go away…

…până la sesiune.

Norocul fie cu noi.

Unii oameni au dreptate când spun că alţi oameni habar n-au, dar alţi oameni nu au dreptate când au impresia că au habar. Aiurea. Fiecare are dreptate. Dacă tu eşti un artist e foarte bine, chiar dacă eşti unul ratat. Da’ dacă cineva îţi spune că nu eşti artist, te enervezi. Dar dacă n-ai pretenţii de artist şi lumea îţi zice că totuşi eşti unul, atunci cum te simţi? Mândru, probabil. Flatat. Sau jenat. Whatever. Dar ce-i ăla artist până la urmă şi cine-ţi poate spune dacă tu eşti unul dintre ei sau nu?

Răspunsurile la aceste întrebări şi multe alte premii fascinante, după o scurtă pauză, timp în care vom aştepta să vină specialistul în artişti.

Abstracţilor! Singurele lucruri sigure sunt moartea şi … mai e vreunul? Şi ce dacă. Am zis, am zis.

Mă duc să dorm. Ce atâta vorbăraie.

Obositor la facultate. Mai sunt 5 zile amărâte şi simt că nu mai suport să treacă odată. Atât, ca să mă odihnesc şi eu, să pierd vremea şi mai mult decât până acum, să plec de-acasă.

Să ningă. Vreau! Să miroasă a iarnă. Să vină farmecul ăla specific vacanţei de iarnă.

Abia aştept!

“Cât ai degete şi limbă, legea ţării nu se schimbă”